O încercare de a defini sistemul ca putere informală din România și de a explica de ce reforma statului nu poate însemna doar schimbarea oamenilor, ci reducerea teritoriului pe care sistemul îl poate captura.
O reflecție despre tentația elitelor de a administra democrația de sus, despre rolul constituțional al președintelui și despre nevoia ca instituțiile statului să rămână arbitri, nu jucători politici.
O analiză despre capcana în care intră partidele de dreapta atunci când încearcă să concureze PSD și AUR pe terenul promisiunilor populiste.
Capitalul străin nu este nici înger, nici demon. Diferența dintre investiții reușite și eșecuri istorice o face calitatea statului care negociază în numele cetățenilor.